Monthly Archives: "septembrie 2018"

O inițiativă legislativă de modificare a Codului Rutier a fost depusă la Senat. Șoferii vor putea scăpa mai ușor de punctele de penalizare, în cazul în care proiectul de modificare va fi adoptat. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.95/2002 (Codul Rutier) privind circulaţia pe drumurile publice prevede că „în cazul aplicării a 2 puncte de penalizare, altele decât cele premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor 2 puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ realizat de Poliţia Română,Read More
După ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că referendumul pentru definirea familiei tradiţionale nu trebuie politizat, fiecare liberal urmând să se poziţioneze după cum îi dictează conştiinţa, reacţiile din interior nu au întârziat. Mai mulţi membri îi cer să pună în lucru protocolul încheiat de liberali alături de Coaliţia Pentru Familie. Fostul consilier a lui Crin Antonescu: „Poziţia lui Ludovic Orban m-a surprins neplăcut” Fostul parlamentar de Cluj, Radu Zlati, critică în termeni duri poziţionarea neutră a conducerii PNL şi cere ca acordul cu partenerii sociali să fie respectat.Read More