Posted On aprilie 6, 2019 By In Politică With 454 Views

Renate Weber: Îmi amintesc de Rareş Bogdan când era partizan cu PSD!

Europarlamentarul ALDE, Renate Weber, a ironizat candidatura fostului jurnalist Rareş Bogdan, pe lista PNL, pentru Parlamentul European. Aceasta a declarat că şi-l aminteşte pe candidatul de pe locul 1 al liberalilor când era partizan cu PSD.

Eu îmi aduc aminte de domnul Rareş Bogdan când era foarte partizan cu PSD. Imparţial ca tot românul, a ţinut cu toţi. Oricum în Parlamentul European, am mulţi colegi care provin din presă. Şi sunt foarte buni. Trebuie să te uiţi la fiecare caz în parte”, a spus Renate Weber.

Pe de altă parte, primvicepreşedintele ALDE, Steluţa Cătăniciu, a rememorat un moment din 2012, când fostul jurnalist a fost preferatul USL drept candidat pentru cel mai râvnit colegiu din Cluj-Napoca. „În 2012, ne-am bătut câţiva pe colegiul 3 din municipiu. Rareş Bogdan era preferat pentru colegiul 3 care era unul din cele mai bune”, a declarat Steluţa Cătăniciu.

În 2012, Rareș Bogdan, a fost propunerea lui Crin Antonescu pentru a candida la Camera Deputaților pe cel mai râvnit colegiu al USL din municipiul Cluj-Napoca. La acea vreme, fostul realizator tv, după ce a lăsat impresia că ar putea candida, a făcut anunțul neimplicării sale în alegeri, în cadrul unei emisiuni pe care o comodera cu Andreea Crețulescu.

Tags : , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *